‍

Disputele tarifare din America de Nord au captat atenția lumii. Însă, în timp ce prietenii și dușmanii Americii se confruntă, o situație și mai gravă ar putea fi în desfășurare peste Pacific. Războiul comercial SUA-China se apropie acum de al șaptelea an, iar răbdarea Beijingului se epuizează.

În ultimele săptămâni, președintele Trump a introdus noi tarife pentru China și apoi le-a dublat după ce Beijingul a ripostat. 

Cât timp mai poate continua acest lucru? Ce va realiza războiul comercial? Și cine poate garanta că nu va deveni unul fizic?

Tarifele punitive amenință să destabilizeze lanțurile globale de aprovizionare și să înrăutățească relațiile diplomatice deja tensionate. Atâta timp cât acestea rămân în vigoare, ar trebui să discutăm despre motivele pentru care sunt o idee atât de proastă.

Economistul Richard Wolff oferă o explicație clară a acestui fenomen, aratand de ce taxa de 100% impusă de America asupra vehiculelor electrice din China este autodistructivă. Exporturile americane sunt expuse competiției globale de prețuri, iar prețurile acestora sunt influențate de costurile de producție și logistică.

În SUA, materiile prime și bunurile finite trebuie transportate mii de kilometri pe uscat înainte de a fi exportate pe piețele externe. Prin urmare, costurile transportului rutier sunt incluse în preț. Ar fi benefic pentru producătorii americani să folosească cele mai ieftine și eficiente camioane electrice disponibile pentru a reduce aceste costuri.

Însă ce se întâmplă când guvernul impune o taxă de 100% pe cele mai ieftine și eficiente camioane electrice, doar pentru că sunt fabricate în China? Statul refuză economia de costuri care e disponibilă datorită produselor importate din alte țări. 

În loc să cumpere cea mai bună și ieftină variantă, la fel ca restul lumii, companiile americane vor fi forțate să achiziționeze camioane Ford, GM sau Tesla. Dacă acestea sunt mult mai scumpe decât modelele BYD pe care le cumpără toți ceilalți, acest lucru se va reflecta în prețurile exporturilor americane.

Consecințele sunt evidente: exporturile americane devin mai puțin competitive, iar exportatorii americani pierd afaceri. Este ca și cum guvernul te împușcă în picior și apoi te trimite să concurezi la Jocurile Olimpice.

Aceasta este doar una dintre consecințele unui singur tarif impus asupra importurilor. Dar efectele negative ale tarifelor nu se limitează la transport. Lanțurile de aprovizionare din întreaga economie americană sunt compuse din numeroase verigi, fiecare contribuind la prețul final al exporturilor.

Între timp, spectacolul continuă. În primele săptămâni de la revenirea sa în funcție, președintele Trump a impus un nou tarif asupra tuturor importurilor din China, pe care l-a dublat ulterior, ducând tariful mediu pentru bunurile chinezești la aproximativ 30%. Trump a transmis clar că orice țară care îndrăznește să riposteze cu propriile tarife va fi sancționată prin noi creșteri suplimentare. Acest lucru semnalează că Washingtonul este pregătit pentru un război de uzură, unul care poate escalada rapid.

Mesajul pare să fie: „Rezistența este inutilă. Cedați acum pentru a evita mai multă suferință.” Cel puțin în cazul Canadei și Mexicului, această strategie a funcționat. Niciuna dintre aceste țări nu este în poziția de a purta un război comercial prelungit cu SUA. 

Așa că au fost nevoite să cedeze rapid cerințelor lui Trump, acceptând să consolideze securitatea la granițele lor cu SUA, inclusiv prin suplimentarea efectivelor cu 10.000 de soldați fiecare.

Trump a reacționat pozitiv, acceptând să amâne tarifele. Mulți sperau că acestea vor fi eliminate complet, având în vedere că cele două țări i-au oferit președintelui exact ceea ce a cerut. Cu toate acestea, Trump a decis ulterior că acest lucru nu este suficient și a anunțat public că tarifele vor fi impuse oricum. Astfel, tariful de 25% asupra importurilor din Canada și Mexic a intrat în vigoare pe 4 martie.

Această decizie a distrus orice urmă de răbdare și bunăvoință față de Trump. În câteva zile, Canada a trecut de la încercarea de a negocia la amenințarea cu întreruperea furnizării de electricitate către 1,5 milioane de americani din New York, Minnesota și Michigan.

Restul lumii urmărește cu atenție cum Washingtonul își intimidează vecinii apropiați. Prietenii și dușmanii Americii au observat cum Canada și Mexicul au cedat presiunilor doar pentru a fi pedepsite oricum.

În același timp, Uniunea Europeană s-a trezit prinsă pe picior greșit, după ce Trump a amenințat că va impune un tarif de 25%, sub pretextul că UE a fost creată „pentru a păcăli Statele Unite.”

Beijingul, de asemenea, nu este încântat de tarife. Politica externă a lui Trump este considerată ipocrită în China, unde admirația sa publică față de președintele Xi Jinping contrastează puternic cu politica tarifară agresivă.

Cu toate acestea, economia Chinei este mult mai bine echipată pentru a face față unui război comercial cu SUA, decât orice altă țară vizată de Trump. De fapt, China se pregătește pentru o relație tensionată cu SUA încă din 2009.

În acel an, politica de „pivot către Asia” a președintelui Obama a clarificat faptul că SUA consideră relația sa cu China ca pe un joc cu sumă zero, în care cooperarea nu este o opțiune. De atunci, fiecare administrație americană a dublat această abordare agresivă, în special prima administrație Trump.

Trump a inițiat actualul război comercial, care acum se află în al șaptelea an. În primul său mandat, el a fost preocupat de dezechilibrele comerciale dintre cele două țări, acuzând China de practici comerciale neloiale. Spre deosebire de alte instrumente ale politicii comerciale americane, tarifele pot fi impuse și eliminate printr-o simplă semnătură prezidențială, fără aprobarea Congresului.

Trump a folosit tarifele pentru a forța Beijingul să negocieze. Când i s-a spus că tarifele punitive duc de obicei la războaie comerciale, el a răspuns: „Războaiele comerciale sunt bune și ușor de câștigat.” Între 2018 și 2019, a impus tarife asupra bunurilor chinezești în valoare de 380 de miliarde de dolari, iar Beijingul a ripostat cu tarife asupra exporturilor americane în valoare de 110 miliarde de dolari.

Aceste sancțiuni au lovit puternic economia americană, în special sectorul agricol. Fermierii americani, care depind de exporturile către China, au fost grav afectați, iar guvernul SUA a fost nevoit să cheltuiască 61 de miliarde de dolari pentru a-i susține.

În cele din urmă, războiul comercial nu a redus deficitul comercial al SUA, ci doar a redirecționat fluxurile comerciale către alte regiuni, crescând deficitele cu Europa, Mexic, Japonia și Coreea de Sud.

La început, în acest război a fost vorba despre echitatea în comerț. Apoi a fost vorba despre semiconductori și AI. Și acum, despre ce era vorba din nou? - Despre Fentanil.

De la Trump la Biden și înapoi la Trump, lista motivelor pentru impunerea de tarife la importurile americane din China a devenit mai largă și mai puțin concentrată, depășind cu mult problema comerțului internațional.

Politica comercială incoerentă venită din Washington lasă Beijingul fără un drum clar de urmat pentru a ieși din vizor. Ca urmare, în unele factiuni ale guvernului chinez, răbdarea începe să se epuizeze.

Recent, ambasada Chinei în SUA a făcut senzație în presa occidentală după ce a postat pe Twitter, citez:

Aceasta a fost o declarație neobișnuit de directă din partea oficialilor guvernului chinez, ceea ce a dus la titluri de presă captivante. Într-adevăr, Beijingul este bine poziționat pentru a face față oricăror manevre de război comercial pe care Trump le-ar putea pune la cale.

După aproape șapte ani de război comercial tot mai imprevizibil, China s-a deconectat de la dependența anterioară de economia SUA.

Exporturile către SUA reprezintă acum mai puțin de 3% din PIB-ul Chinei, iar China face mult mai mult comerț cu țările din Asia de Sud-Est decât cu SUA sau UE, de altfel.

Vorbind la recentele "două sesiuni" din China, summitul politic anual al Beijingului, ministrul de externe Wang Yi a reiterat aceeași linie de partid, citez:

Acesta este același mesaj pe care președintele Xi l-a transmis la ultimul mare summit SUA-China din 2023.

El a zis:

Pentru două țări mari precum China și Statele Unite, întoarcerea spatelui una celeilalte nu este o opțiune. Este nerealist ca o parte să o remodeleze pe cealaltă, iar conflictul și confruntarea au consecințe insuportabile pentru ambele părți.

În ceea ce privește cea mai recentă escaladare tarifară a președintelui Trump, Wang Yi a îndemnat SUA să reflecteze asupra a ceea ce a realizat războiul său comercial până acum.

Citez:

Limbajul folosit de liderii Chinei contrastează semnificativ cu cel al omologilor lor americani. Președintele Trump a acuzat în mod faimos China că, "violează țara noastră", în timp ce președintele Biden l-a numit pe președintele Xi, "un ticălos" și “un dictator".

Potrivit noului secretar al apărării, Pete Hegseth, cea mai recentă achiziție a lui Trump din linia Fox News – Casa Albă, China vrea,”să înlocuiască Statele Unite", și de aceea el, "reintroduce descurajarea ethosului războinic".

Obiectivele specifice ale politicii externe din al doilea mandat Trump rămân neclare, dar, bazându-ne pe evenimentele recente, SUA ar putea încerca o manevră Kissinger inversă.

Dacă Trump poate rezolva lucrurile în Ucraina și pune capăt războiului de acolo, atunci va fi liber să-și folosească relația cu președintele Putin pentru a încerca să îndepărteze Rusia de China, izolând-o pe aceasta din urmă, exact așa cum fostul secretar de stat Henry Kissinger a făcut cu China după ruptura sino-sovietică din anii ’70.

Prin contrast, pilonul central al politicii externe a Chinei nu este proiecția supremației militare cu tematică comunistă în întreaga lume, ci un proiect de investiții în infrastructură pentru a construi noi rute comerciale care să conecteze Asia cu Europa, Africa și America Latină.

Aceasta este Inițiativa Belt and Road(BRI), despre care președintele Xi spune că este destinată cooperării de tip "win-win" și în beneficiul reciproc al Chinei și al țărilor participante.

În fruntea agendei BRI se află urmărirea globalizării economice, multipolarității și diversificării culturale. Și acest lucru s-a dovedit foarte popular. China a împrumutat peste 1 trilion de dolari pentru a construi drumuri, porturi, căi ferate, aeroporturi și alte infrastructuri publice în economiile în curs de dezvoltare.

Mai mult de 152 din cele 195 de țări ale lumii au semnat acum acorduri cu China sub BRI, acoperind 75% din populația globală și 40% din PIB-ul mondial. Criticii occidentali au caracterizat acest lucru ca fiind o diplomație insidioasă a capcanei datoriilor, dar fără prea multe dovezi.

Cazul Sri Lanka este un exemplu principal, unde China a fost acuzată de un plan viclean de a împrumuta Sri Lanka cu bani pentru un nou port major, doar pentru ca Sri Lanka să nu-și poată plăti datoria, iar Beijingul să poată pune mâna pe port pentru a-l folosi ca nouă bază navală în schimbul unei reduceri a datoriei.

Această afirmație se bazează pe ignoranța față de faptele de bază despre port și criza datoriilor Sri Lankăi. De exemplu, portul a fost propus de fostul președinte al Sri Lankăi, Mahinda Rajapaksa, sub un program de dezvoltare corupt și nesustenabil. Criza datoriilor Sri Lankăi nu a avut legătură cu împrumuturile chinezești, ci a rezultat din împrumuturi excesive de pe piețele occidentale dominate de capital și din probleme structurale ale economiei sri lankeze.

Se pare că practicile nefaste, precum mitica diplomație a capcanei datoriilor a Chinei, sunt necesare pentru a justifica politica externă agresivă a SUA, care are nevoie de o amenințare pe care să o combată. Și, în acest moment, SUA a adoptat o atitudine antagonică atât de fixată pe o confruntare inevitabilă cu China, încât dezescaladarea pare puțin probabilă în viitorul apropiat.

Vestea bună este că nu există motive să credem că Beijingul va răspunde la escaladarea războiului comercial cu o confruntare fizică.

‍